Reimpadurire (2)

Prin 2016 am avut o recidiva.

Undeva la confluenta unei strazi cu o sosea, exista o mica padure. (Spun „confluenta” pentru ca, desi nu se varsa propriu-zis, strada respectiva era neasfaltata, mai mult un drum printre campuri, si nu se usca complet decat vara, pe cate-o seceta mai serioasa.) Padurea era plantata, plopi insirati „la sfoara” si echidistant, dar n-avea importanta, facea umbra; vara era loc de picnic pentru unii bucuresteni, un „colt de tara veche”, la marginea unei platforme industriale care pe-atunci duduia. Si desi „ingusta cat o ureche”, era destul de mare ca sa te simti in natura.

Treptat, s-au adunat gunoaie in padure, aruncate cu ocazia picnicurilor sau de catre bastinasii din cartier. Din cate am vazut mai tarziu, predomina sticlele, sau poate sunt singurele ramase nedegradate. In orice caz, in cartierul din vecinatate se cam tragea la masea, dar pot sa-mi inchipui ca unii mai veneau sa-si arunce gunoaiele pe-acolo si pentru ca in zona nu existau servicii de salubritate. Pe strazi puteai vedea mormane de gunoi cat omul, care stateau acolo mereu. Da’ gata, ca nu gunoaiele-s subiectul.

Raspantie

Prin 2011 sau 2012 strazile au fost asfaltate in cartier, la ordinul unui primar pe-atunci erou incoruptibil, acum corupt care ucide (#Colectiv). Locul de picnic si-a mai pierdut din farmec, traficul s-a intensificat in zona, intersectia facuta sa fie mai mult raspantie e chiar periculoasa, stalpii de iluminat nu prea rezista mult in zona. Prin 2014, cred, i-a venit cuiva ideea sa construiasca, langa paduricea de care vorbesc, un mare „wellness center”, cu piscina, hotel si alte de-astea. S-au taiat plopi ca sa se faca un drum de acces pe santier, s-a depozitat pamant excavat in padurice, s-a tasat locul cu utilaje grele. A rezultat un fel de luminis sau mai degraba o chelie destul de mare intre copaci. Tot atunci au aparut in zona niste oameni fara casa care si-au amplasat un cort in padure. Cred ca traiau (si) din sterpelit, dar ma uitam la ei cu oarece admiratie, se descurcau in conditii grele acolo. Au mai taiat si ei cate ceva pentru foc si au umplut locul de gunoaie. (Mai incolo putin erau unii care-si improvizasera cort dintr-o prelata intinsa peste o conducta de apa calda, pe-aia chiar ii admiram.) In fine, rezultatul a fost ca padurea, deja imbatranita, se rarise acum simtitor. Dar crescusera si arbori tineri si arbusti prin zonele neafectate: frasini, artari, macesi, paducei; arata intr-un mare fel.

In 2015 mi-a rasarit in curte o multime de pui de corn din niste samburi aruncati alandala, care nu mai speram sa germineze. I-am relocat prin curte si tot mi-au mai ramas. Nu-i puteam lasa sa creasca acolo, si in primavara lui 2016 m-am gandit sa-i plantez in paduricea asta de la marginea cartierului, pe langa care treceam zilnic. Santierul de „wellness” se terminase, corturile fusesera de mult evacuate (nu poti permite unor „homeless” sa stea langa „wellness”, ma rog, pot intelege), asa ca m-am dus intr-o zi si i-am plantat. Pe urma m-am gandit sa mai mut cativa pui de artar care crescusera in locul nepotrivit, si i-am dus tot acolo. Pe urma am mai gasit pe la serviciu pui de artar si… La inceput imi luam lopatica si copaceii la mine cand plecam la serviciu, plantam copaceii si continuam drumul numai cu lopatica. Pe urma am ajuns in zona afectata de santier si n-am mai facut fata cu lopatica, ma durea mana. „Si la ce ne trebuie noua azi cazmaua?” m-a intrebat seful cand am intrat intr-o zi in birou si-am rezemat cazmaua de perete. Pana la urma, in primavara aia am plantat vreo 15 copacei pe vechile randuri de plopi si-am mai completat cu niste ghinde pe care le gaseam incoltite sub un stejar din curte, la serviciu. E de mirare cate poti face „din mers”, doar canalizand puu-tin de tot o energie care oricum se consuma.

Apoi am mai rarit vizitele in padure, mai schimbam traseul catre locul de munca. Copaceii se prinsesera toti, ghindele doar cateva, era totusi bine. Am mai udat un timp locul cu ghindele, pe urma a mai trecut ceva vreme pana sa ajung din nou pe-acolo. Ei, si – ca albanezii care-au plecat sa cucereasca America, au ajuns intr-o padure si-a venit paznicul si i-a dat afara – pe la inceputul verii ajung si eu in padure si-o gasesc rasa bine cu motocoasa de toate tufele si puietul, inclusiv ce plantasem eu. Baietii de la primarie facusera curat. Arata, cum bine a observat cea mai mare dintre membrii mai tineri ai familiei, de parca Ivan Turbinca iar trimisese moartea sa pasca padure tanara.

FaraMot
Plopii fara mot.

Acum e un grup de copaci toaletati zdravan (in fiecare primavara, daca nu si toamna), iar in luminis s-a organizat o ingraditura pentru scos cainii la aer.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s